Neymar ar urma să aibă un salariu colosal la Al-Hilal, în cazul în care acest transfer se va materializa în zilele viitoare, așa cum se vehiculează tot mai mult în ultimele ore în presa internațională, în special în cea din Franța.
Jurnaliștii de la RMC Sport au anunțat în cursul zilei de duminică faptul că negocierile dintre clubul saudit și PSG referitoare la suma de transfer s-au finalizat cu succes și, în plus, discuțiile cu starul brazilian și cu oamenii din anturajul acestuia decurs foarte bine, existând șanse foarte mari ca mutarea să fie oficializată în câteva zile.
Ulterior, la scurt timp, jurnalistul italian Fabrizio Romano a confirmat că într-adevăr sunt șanse foarte mari ca Neymar să fie prezentat oficial în scurt timp drept noul fotbalist al celor de la Al-Hilal.
„Afacerea Neymar la Al Hilal avansează și nu există posibilitatea unui împrumut la Barca.Așa cum am dezvăluit în exclusivitate azi noapte, Neymar este aproape de finalizarea mutării la gruparea saudită Al-Hilal.
Negocierile s-au purtat inclusiv astăzi, cu toate părțile implicate încrezătoare că afacerea va fi gata în următoarele zile. Înțeleg că zvonurile legate de un împrumut de la Al-Hilal la Barcelona sunt complet lipsite de fundament – pură fantezie, nicio șansă.
Barca a fost încrezătoare vizavi de aducerea lui Neymar, însă nu sub formă de împrumut de la Al-Hilal – acest lucru nu a fost niciodată adus în discuție”, a informat el prin intermediul Facebook.
Aproape în paralel, jurnaliștii de la L’Equipe au oferit detaliile referitoare la contractul pe care starul brazilian în vârstă de 31 de ani ar urma să îl aibă la Riyadh. Conform sursei citate, Neymar va semna o înțelegere valabilă pe două sezoane, ceea ce înseamnă că ea va expira în iunie 2025, exact atunci când urma să expire și actualul contract pe care sud-americanul îl are la PSG.
Salariul fotbalistului la Al-Hilal ar urma să fie de 160 de milioane de dolari, în total, pe cele două sezoane, adică, logic, 80 de milioane de dolari pe stagiune.
Și această sursă susține că această afacere este foarte aproape de a se perfecta. În schimb, spre deosebire de cei de la RMC Sport, care au înaintat o sumă de transfer de circa 60 de milioane de euro în acest caz, jurnaliștii de la L’Equipe au notat că tranzacția se va face pentru mai mult de 80 de milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER